Table – Regulament si reguli de joc

Jocul de table
Jocul de table

Obiectivul jocului de table
Poate nu putem considera obiectivul jocului de table o regula, dar cu siguranta este foarte important de stiut ca obiectivul jocului este sa aduceti toate piesele in „casa”, dupa care sa le scoateti afara. Primul care scoate toate piesele afara este declarat castigator.

Startul jocului
Fiecare jucator va lua cate un zar si il vor arunca pe tabla de joc, se analizeaza zarurile, jucatorul al carui zar arata numarul cel mai mare va face prima miscare folosind cele doua numere pe care le indica zarurile. Da se intampla sa fie acelasi numar pe ambele zaruri se arunca din nou zarurile pana numerele vor fi diferite. In unele jocuri jucatorii vor dubla automat miza in cazul in care amandoi nimeresc aceleasi numere, in cazul turnamentelor nu exista asa ceva.

Mutarea pieselor
Fiecare jucator isi va misca piesele conform celor 2 zaruri aruncate de catre el. El va muta piesele in corcondanta cu numerele indicate de zaruri. Sa presupunem ca zarurile indica 4-2, el va putea muta piesa 6 spatii sau o piesa 4 spatii si urmatoarea 2 spatii. Trebuie sa luati in considerare ca mutarea unei singure piese presupune defapt 2 mutari, fiecare mutare trebuie sa corespunda cu numarul indicat pe zar.

Dublele
Daca pe ambele zaruri este indicat acelasi numar, de exemplu 4-4 sau 5-5, se va numi dubla, iar cel care a aruncat zarurile nimerind dubla va putea face 4 mutari in loc de doua. Deci daca va nimeri o dubla de 3, 3-3 va putea muta de 4 ori 3 spatii, indiferent ca muta o piesa sau 4.
Jucatorii arunca si joaca alternativ in timpul jocului, exceptie facand cazul in care unul dintre jucatori nu poate sa faca o miscare lagala, insemnand ca va trebui s arenunte la mutarea sa in favoare oponentului sau.

Marcarea Spatiilor
Un jucator poate marca un spatiu si sa-l detina daca are pozitionat in acel spatiu 2 sau mai multe piese, odata ce detine acel spatiu oponentul sau nu mai are voie sa se opreasca in acel spatiu indiferent ca face o mutare simpla folosinduse doar de unul dintre numerele aratate de zaruri, sau se foloseste de combinatia acestora si indiferent de numar, prima mutare pica pe un spatiu detinut de oponent.

Blocajul
Un blocaj este atunci cand un jucator detine 6 spatii consecutive , astfel oponentul sau este prins dincolo de blocaj si nu poate trece de acesta deoarece cel mai mare numar pe zar este 6 si el detine 6 spatii.

Descoperire
O singura piesa pe un spatiu este considerata descoperita, astfel daca in procesul de mutare al pieselor treceti sau mutarea se termina pe spatiul unde are oponentul piesa descoperita aceasta va fi inlaturata de pe tabla. De explu nimeriti 4-2 daca piesa se afla la 3 spatii distanta nu veti putea captura piesa chiar daca ati trecut peste ea, trebuie sa nimeriti spatiul in care se afla cu unul din numere, deci daca piesa se afla la 2,4 sau 6 (suma celor doua zaruri) spatii distanta va putea fi eliminata). Cel caruia i se inlatura piesa va trebui sa o readuca inapoi pe tabla. Acesta nu va putea face nici o miscare pana cand nu isi introduce piesa pe tabla. Piesa poate fi introdusa inapoi pe tabla in casa oponentului pe spatiul corespunzator numarului de pe zar, daca oponentul detine insa acel spatiu piesa nu va putea fi reintrodusa in joc.

Inchiderea tablei
Un jucator care a reusit sa ocupe toate cele 6 spatii din propria casa cu cate cel putin 2 piese pe fiecare spatiu, va putea zice ca a inchis tabla. Daca oponentul sau are inca piese in afara tablei nu le va putea reintroduce decat dupa ce va fi eliberat unul dintre spatii (va fi cel mult o piesa pe spatiu). Cel acre a inchis tabla va continua sa runce cu zarurile si sa joace practic d eunul singur pana se va elibera unul dintre spatii, astfel openentul sau va avea sansa sa nimereasca numarul spatiului cu unul dintre zaruri. De retinut ca oponentul inca mai are dreptul sa arunce cu zarurile chiar daca tabala este inchisa doar ca va trebui sa astepte eliberarea unui spatiu.

Mutarile obligatorii
Multi incepatori nu cunosc acesata regula desi este una dintre cele mai importante reguli ale jocului de table. Un jucator este fortat sa faca toate mutarile conform zarurilor daca acest lucru este posibil. Daca poate muta daor pentru unul din numerele indicate de zaruri, va trebui sa mute pentru cel mai mare numar, daca acest lucru nu este posibil va muta pentru numarul mai mic indicat de zaruri.

Scoaterea pieselor
Odata ce un jucator a adus absolut toate piesele sale in propria casa, va putea sa inceapa scoaterea lor de pe tabla. Piesele ce sunt astfel retrase de pe tabla nu vor fi reintroduse inapoi. Jucatorul care reuseste sa scoata cel mai repede toate piesele de pe tabla conform regulilor, este declarat castigator. Un jucator care are piese scoase de pe tabla de catre oponentul sau nu va putea retrage piesele pana cand nu reuseste sa-si reintroduca acele piese si sa le aduca in casa proprie. Daca pe parcursul scoaterii pieselor se intampla sa va ramana una dintre piese descoperite si aceasta sa fie capturata de catre oponent, va trebui intai sa reintroduceti piesa si sa o readuceti in propria casa pentru a putea continua scoaterea pieselor. Scoaterea pieselor se face conform numerelor de pe zar, totusi daca nu sunteti fortat sa scoateti o piesa de pe tabala o pueti muta in interiorul casei (de exemplu aveti piesa pe pozitia 6, daca nimeriti numarul 6 veti fi fortati s ao retragetim dar daca nimeriti numarul 5 cu zarurile puteti fie sa retrageti piesa de pe saptiul 5 fie sa mutati de pe spatiul 6 pe spatiul 1 in interiorul casei). Daca numarul indicat d eunul din zaruri este mai mare decat numarul ultimului spatiu ocupat, puteti folosi acel numar ca si numar maxim al spatiului ocupat. De exemplu daca nu mai aveti nici o piesa pe spatiul numarul 6 si unul dintre zaruri indica 6 veti putea scoate piesa de la numarul 5, sau 4 sau orice numar care corespunde cu ultimul spatiu ocupat de una dintre piese.

Victorie dubla (Gammon) si victorie tripla (Backgammon)
Daca reusiti sa va scoateti toate piesele de pe tabla inainte ca oponentul sa reuseasca macar scoaterea unei singure piese, este considerata o victorie dubla, sau altfel denumit gammon. Daca reusiti sa va scoateti toate piesele de pe tabla inainte ca oponentul sa reuseasca macar scoaterea unei singure piese si mai are una dintre piese in casa voastra sau are o piesa scoasa de voi este considerata o victorie tripla sau backgammon.

Probleme cu zarurile
Se obisnuieste ca zarurile sa fie aruncate in partea dreapta a tablei de joc. Ambele zaruri trebuie sa ramana in interiorul acestei jumatati, daca se intampla ca unul din zaruri sa sara peste tabla, sau in partea celalta a tablei sau chiar sa se opreasca inclinat undeva pe colturi, se considera o problema cu zarurile astfel veti fi nevoiti sa aruncati din nou zarurile

Regulile jocului de Moară (Țintar)

Cum se joaca - moara tintar tabla de joc
Moara – Tabla de joc

Țintarul (cunoscut și sub numele de moară sau car) este un joc de societate jucat în doi, din categoria jocurilor de strategie. Tabla de joc are desenate trei pătrate concentrice și conectate la mijlocul laturilor, ca în figura alăturată. Colțurile dreptunghiurilor și mijloacele laturilor sunt marcate cu puncte care arată cele 24 de poziții în care se pot plasa cele 18 piese, câte nouă de fiecare jucător.

Obiective: jucătorii îşi dezvoltă gândirea, orientarea în spaţiu, gândirea logică, se distrează

Istoria jocului de moară

Tabla de moara a regelui Alfonso al X-lea al Castiliei
Tabla de moara a regelui Alfonso al X-lea al Castiliei

Jocul are o lungă tradiție atât în Europa cât și în afara ei. Două desene ale tablei de joc, sub formă de graffiti, au fost găsite în templul Ramesseum din Kurna, Egipt, datând aproximativ din 1440 î.Hr. și se crede că Egiptul este țara de originie a țintarului.

Săpături efectuate recent în peștera Church Hole din defileul Creswell Crags, Nottinghamshire, Anglia, au scos la iveală o piatră în care era săpat desenul tablei de țintar. Descoperirile efectuate în peșterile din acest defileu arată că zona a fost locuită din timpul ultimei glaciațiuni, dar piatra cu tabla de țintar nu a fost încă datată.

De asemenea jocul a fost jucat încă din antichitate în multe alte părți ale lumii, printre care Africa de Sud, India, Sri Lanka, China, Grecia (Acropole, Atena), Fenicia, Israel, Germania, Peninsula Istria, Irlanda și nordul Europei. Din secolul al XIII-lea se păstrează urmele sale în peninsula iberică pentru ca în secolul al XIV-lea să se răspândească în întreaga Europă, existând semne că a fost jucat adesea la curțile regale ale diferitelor țări europene. În secolele care au urmat probabil țintarul a fost cel mai popular joc de societate, abia la începutul secolului al XIX-lea fiind înlocuit de jocul de șah.

În piesa Visul unei nopți de vară a lui William Shakespeare, personajul Titania se plînge (în actul al II-lea, scena I) că țintarul nu mai este jucat: „The nine men’s morris is fill’d up with mud” („Țintarul s-a umplut cu noroi”). Se poate bănui că jocul era practicat mai ales în aer liber, iar tabla de joc era trasată pe pământ.

În România există o tradiție lungă a acestui joc. Ca piese se folosesc adesea bobi de fasole și porumb.

Regulile jocului de moară

Tabla de moara din 1283
Tabla de moara din 1283

La începutul partidei tabla de joc este goală. Jocul se desfășoară în două etape:

  • În prima etapă jucătorii pun pe rînd cîte una din piesele proprii pe punctele tablei de joc. Această etapă se încheie când sunt plasate pe tablă toate cele 18 piese.
  • În a doua etapă jucătorii mută pe rând câte una din piesele proprii.

Jucătorul care începe jocul este decis fie de comun acord, fie de exemplu prin aruncarea unui zar, fie cel care joacă cu piesele mai deschise la culoare.

Scopul urmărit de fiecare jucător este de a elimina una câte una piesele adversarului. Pierde jucătorul care fie ajunge să aibă numai două piese, fie nu-și poate muta nicio piesă.

Regulile de joc, aplicate în ambele etape, sunt:

  • Într-un punct nu poate fi plasată decât o singură piesă.
  • Mutarea unei piese se face numai de-a lungul uneia dintre liniile trasate pe tabla de joc și numai într-un punct învecinat. Atunci când un jucător ajunge să aibă trei piese, mutarea se poate face oriunde pe tabla de joc, nu numai de-a lungul liniilor.
  • Cînd un jucător realizează un șir de trei piese proprii de-a lungul uneia din liniile tablei — configurație numită „moară” — el trebuie să aleagă una din piesele adversarului și s-o elimine de pe tabla de joc. Piesa aleasă pentru eliminare trebuie să nu facă parte dintr-o moară; în unele variante ale jocului această regulă se ignoră atunci când toate piesele adversarului sunt incluse în mori.
  • În prima etapă, de plasare a pieselor pe tabla de joc, este posibil ca un jucător să închidă două mori simultan. În acest caz unele variante permit eliminarea a două piese ale adversarului, iar altele permit eliminarea unei singure piese.

Uneori jocul ajunge în impas, în sensul că se repetă aceleași configurații de joc fără a se elimina nicio piesă. În asemenea cazuri rezultatul se poate declara remiză dacă pe durata unui număr stabilit de mutări (15, 50 etc.) nu a fost eliminată nicio piesă sau dacă aceeași configurație a pieselor se repetă pentru a treia oară.

Strategia jocului

În prima etapă a jocului, jucătorii cu experiență nu realizează mori și nici nu-și împiedică adversarul să construiască mori, concentrându-se mai mult pe ocuparea unor poziții stategice, cum ar fi cele patru intersecții de pe pătratul mijlociu. Pozițiile din colțurile pătratelor oferă prea puțină mobilitate și sunt evitate.

Configurația în care un jucător poate realiza o moară la fiecare mutare, prin deplasarea înainte și înapoi a unei singure piese, se numește „morișcă”, „moară plimbătoare” sau „moară dublă”. În diagrama din prima figură jucătorul cu piesele roșii are o astfel de configurație. De obicei, primul jucător care reușește să construiască o morișcă va câștiga partida; în exemplul dat jucătorul cu piesele roșii câștigă chiar dacă urmează albastrul la mutare.

Variante de joc

Deși varianta prezentată aici este cea mai răspândită, mai există și alte tipuri de țintar, cu diferite configurații ale tablei de joc (inclusiv în trei dimensiuni) și diferite numere de piese de care dispune fiecare jucător: 3, 4, 5, 7, 12 etc. De asemenea, regulile de joc pot suferi unele modificări.

În unele din variantele de regulament se interzice ca după deschiderea (dezalinierea) unei mori aceasta să fie refăcută imediat. Jucătorul trebuie să mute mai întîi altă piesă și abia apoi poate reînchide moara.

Una dintre variantele secundare mai des întâlnite este aceea în care colțurile pătratelor sunt unite cu linii diagonale, în total patru. Pe această tablă de joc desfășurarea unei partide este mai rapidă și dă jucătorilor mai multă libertate de mișcare.

Curiozități ale jocului de moară

Matematicianul elvețian Ralph Gasser a estimat că, în varianta principală a jocului, numărul total de configurații valabile ale pieselor se ridică la 1010 și că numărul total de partide distincte este de aproximativ 1050. Tot el a demonstrat că o partidă în care ambii jucători joacă perfect se termină întodeauna cu remiză; Gasser a realizat și un program de calculator numit Bushy, considerat cel mai bun jucător de țintar.

Sursa

Număr de jucători:
Vârsta minimă a jucătorilor:
Spațiu de joacă : , , , , ,
Obiecte și materiale: , ,
Parțile corpului implicate:
Categorie de vârstă: , , ,
Recomandat pentru: ,
Timp de joacă: ,
Tip de joc: